Mi se pare oarecum straniu: de câteva saptamani încoace scriu mai ales despre
jocuri
produse în spaţiul ex-sovietic. Întâi Faces of War, apoi Stalker, urmat de
Theater of War şi acum de You Are Empty. E clar, pentru PC-ul meu lumina începe
să vină de la răsărit. Nu aş putea spune că lucrul ăsta îmi displace, recunosc
faptul că am fost dintotdeauna un fan al creatorilor din spaţiul slav, care mi
se par mai interesanţi şi mai vii decât cei occidentali.
Mă rog, Faces of War parcă nu a invitat la cine ştie ce surprize în domeniul
creaţiei jocurilor, iar Theater of War, la rândul său, s-a limitat strict la a
fi un good game de tactică, fără zorzoane şi farafastâcuri artisticoase, fără
pretenţii de poezie, ori tentative de simfonii de lumină şi culoare. Stalker, în
schimb, aproape că a reuşit să ne transmită ceva, o stare, o vibraţie
particulară, pe care de obicei o iniţiază şi întreţine ceea ce poate fi numit
„artă”. Ceva în coloana sonoră, ceva din peisaje, foarte mult din filmuleţele ce
marcau momentele importante ale acţiunii, toate acestea dădeau în Stalker marca
inconfundabilă a creativităţii slave: o anume melancolie, nostalgia, fatalismul
avântat (dar nu fanatic), consistenţa unor trăiri „pe bune”, fără umbră de truc
sau ostentaţie.
Idee şi viaţă, asta am găsit pe alocuri în Stalker. Idee şi viaţă am găsit şi pe
parcursul unui alt joc făcut de ex-sovietici, anume
Pathologic, apărut acum câţiva ani. Dar, pare ca un făcut, atât pentru Stalker
cât şi pentru Pathologic este valabilă fraza „unde pune rusul mâna iese ori inginerie, ori
artă, niciodată amândouă... poate doar cu nişte vodcă, dar atunci iese numai o
imensă beţie...” Deşi ating niveluri interesante de trăire artistică şi de idee,
Stalker şi Pathologic nu susţin acest înalt şi fragil construct creativ prin
celelalte elemente, mai apropiate de pământ, dar care sunt deficitare, cum ar fi
mecanica jocului, anumite aspecte de gameplay şi design, sau fluiditatea
credibilă şi acaparatoare care-ţi bagă şi trupul în
joc, prin reacţiile sale
chimice banale (vezi producţia de adrenalină), nu doar partea spirituală (aici
Pathologic fiind un exemplu clasic)...
Totuşi, dacă întreaga serie Il-2 Sturmovik, împreună cu Blitzkrieg, Silent
Storm, Faces of War, Theater of War, se bazează pe un spirit ingineresc riguros,
iar Pathologic şi Stalker pe feeling şi idee, este posibil ca măcar un joc de la
ruşi să fie o îmbinare armonioasă a celor două tendinţe fundamentale ale
creativităţii? You Are Empty ar putea fi acela?
Oci ciornîi/verzi/roşii/galbeni
Game-ul de faţă se desfăşoară undeva în Uniunea Sovietică a anilor
'50. În urma unui accident, personajul principal ajunge într-un spital de boli
nervoase, unde se trezeşte la o viaţă nouă. Adică şi mai
nasoală decât totalitarismul lui Stalin, cu care se dusese la culcare prin
pierderea cunoştinţei pe trecerea de pietoni. În spital, nebunii sunt în plină
revoluţie şi rotaţie, asistentele sunt in plina zombificare iar medicii în plină
lipsă desăvârşită. Tu trebuie să supravieţuieşti, fapt pentru care iei măsuri cu
o cheie reglabilă, iar mai apoi cu pistolul Mauser pe care îl găseşti scăpat în
decor...fara sa omori pe nimeni, aşa, pur şi simplu.
Acesta este doar începutul, însă. Este nevoie să descoperi de ce, în întreg
oraşul, toată lumea e moartă sau dementă. Cu morţii nu ai probleme prea mari, ei
s-au transformat în zombie şi vor să te omoare. Prea mari probleme nu ai nici cu
ceilalţi, care s-au transformat şi ei tot în zombie. Da, corect, toată lumea e
zombie. Numai că unii par să fi putrezit niţel, iar alţii nu. Mă rog, mai rămâne
cazul separat al găinilor devenite Velociraptor şi al lui moş Ilya, care are
acum ochii verzi de tot. Iar colhoznicele Stela şi Liudmila au coasele-n mână şi
ochii galbeni de tot. Piotr, lăcătuşul, are şi el ochii de un galben infinit, şi
baros în mâini, cu care te caută. Cu mâinile şi barosul. Vladea, oţelarul, are
ochi roşii de comsomolist, în ei se reflectă râurile de metal topit pe care el
le dă sovietelor în ritmul cincinal de patru ani, iar băţul lui de oţel înroşit
în furnal are o treabă cu găurile pe care le va face în tine. Sau pe care le
găseşte gata făcute în tine de Cineva despre care comunismul zice că nu există
şi că este praf de stele în ochii poporului.
Şi mai este nenea ăla în maieu, pe care îl vedeţi şi voi stând în geam, la bloc.
Ăla care-şi flutură pumnul la copiii care fac ce nu trebuie. Şi mai sunt băieţii
de la sudură, cărora le-a crescut un elicopter în spate, dar şi veteranii din
primul război mondial, cu puşcoace lungi şi arhaice, sculaţi din piramida lui
Lenin. Dar cel mai mult mi-au plăcut pompierii, ăia cu topoare, dar mai ales cei
cu aruncătoare de flăcări.
Tipurile de oponenţi, după cum vedeţi, nu sunt multe, dar, măcar, sunt extrem de
limitate comportamental. AI-ul nu există. Totul se desfăşoară pe tipicul clasic
al unui Doom de primă generaţie, hai să zicem, poate al unui Duke Nukem (sunt
concesiv). Adică, după ce tu depăşeşti o linie anume din nivel, oponenţii se
activează sau sunt generaţi, şi vin de-a dreptul către tine. Sau trag direct în
tine. Singurul element mai de fineţe este furat din Red Faction – unii trăgători
vin către tine zigzagînd cu neverosimilă viteză şi agilitate, numai bine ca să
nu-i poţi nimeri. În rest, oponenţii se repetă plictisitor, aceleaşi feţe,
aceleaşi arme, aceiaşi ochi galbeni/roşii/verzi/nu care se căznesc să nu-i uiţi.
Armele, scuzaţi expresia mult prea uzată, sunt de toata prastia. Nici vorbă de o
simulare a armei, nope, avem de-a face, repet, cu un Doom Nukem. Am râs prelung
în rafale scurte, nervoase, un întreg încărcător de 71 de „ha”-uri, când am
auzit sunetul de mitralieră grea de companie pe care producătorii l-au lipit de
pistolul mitralieră PPSH. Am râs şi la celelalte arme şi dup-aia m-am întrebat
de ce râd. Am râs de prost. Trebuie să fii prost ca să joci aşa ceva în anul
2007.
Iar asta cu atât mai mult cu cât grafica este slabă, din cauza lipsei izbitoare
de efecte vizuale de generaţie DirectX9 şi a texturilor arhaice, învechite,
răsuflate. E drept că numărul de poligoane dintr-un nivel de You Are Empty este
impresionant, ceea ce se poate spune şi despre dimensiunile unora din hărţile
acestui joc. Şi, dacă tot e ceva bun de zis despre grafică, cred că trebuie
pomenită aici atmosfera strivitoare născută din amestecul arhitecturii
grandomane staliniste cu apocalipsa mai rău decât nucleară ce pare să fi vărzuit
totul în jur.
Au minţit poporul...
Nu ajunge să fii prost ca să joci aşa ceva în anul 2008. Primul indiciu că nu
sunt doar prost a fost acela că, atunci când am dat de colhoznice şi de găinile
Velociraptor, am început să râd în hohote. M-am amuzat până la lacrimi, acolo,
sub imensul siloz de cereale, abia reuşind să resping asaltul ciocurilor şi
coaselor. Cred că sunt prost şi am simţul umorului.
Mergând eu mai departe in game, am ajuns în oraş. Oameni buni, clădirile alea
megalomanice, strivitoare, cartierele de universităţi Lomonosov (/Casa Scânteii/
Presei Libere), întunecate, cretin solemne, asemănătoare până la paranoia cu
creaţiile lui Albert Speer, arhitectul nazist, m-au făcut să simt. Să simt
chestia aia crâncenă, că sunt un vierme din care Stalin/Hitler/X poate face
orice. Că sunt un vierme de carne, adică crescut pentru carnea sa, cu care va fi
hrănită maşina gigantică a unui sistem.
Plimbările prin oraşul din You are Empty sunt o lecţie de viaţă în totalitarism,
fie şi numai datorită clădirilor, statuilor monumentale reprezentând
bărbatulşifemeia sovietică, şi afişelor de epocă. Afişele astea fac toţi banii,
l-am rugat din nou pe Victor să mi le traducă, aşa cum mi-a translat şi în
Stalker. Well, a fost o experienţă interesantă, echivalentul unei călătorii în
timp. Recomand tuturor pasiunea pentru afişe, acestea sunt cea mai bună sursă de
adevăr asupra relaţiei dintre Stat şi viermele de carne. Să vezi arta pusă în
slujba ălora de ne conduc, rămânând artă şi impunându-şi expresia dincolo de
propagandă, apoi asta este o lecţie despre creaţie pe care You Are Empty ne-o dă
din plin.
Se vede treaba că acest game m-a determinat să-l termin profitând şi de pe urma
faptului că sunt pasionat de artă şi istorie.
... Cu monitorul
Dar You Are Empty ar fi, totuşi, cumplit de neconvingător, dacă nu ar fi
presărat, de la început până la sfârşit, cu secvenţe de film animat. Tehnica în
care sunt realizate aceste filme este bazată pe colaj, reducerea numărului de
culori, desen peste imagine etc. – o combinaţie care este, în primul rând, de
mare impact asupra ochiului interior al privitorului. Scenariul acestor
filmuleţe, însă, este devastator pe alocuri, reuşind să facă mai mult decât zece
story-uri scrise perfect de autori celebri din Vest (Clive Barker inc. –
included sau incorporated? Sic!).
Ceea ce, la modul evident, părea o poveste neconvingătoare şi lipsită de orice
originalitate, avînd ca subiect serios zombificarea la faţă a Omenirii sub
acţiunea psihomecanică a unui sistem, este transformat de câteva filmuleţe
într-o metaforă care urlă disperată către tine: „You Are Empty!”. Sfârşitul
jocului, banal ca poveste şi superb ca expresivitate a filmului final, se
închide cu aceste cuvinte. „You Are Empty” îşi pierde sensul trivial –
„încărcătorul armei tale este gol” – şi devine o palmă peste faţa prostului cu
simţul umorului, pasionat de artă şi istorie, care l-a terminat crezînd până
spre final că jocul e o porcărie cu câteva chestii interesante.
Treptat, cu extraordinară fineţe şi simţ artistic, filmuleţele din You Are Empty
dezvoltă o metaforă care îţi trezeşte sensibilitatea şi anihilează nevoia
raţională de poveste închegată, logică, originală şi bine scrisă. Ceea ce până
spre sfârşit părea o simplă alergare stupidă printr-un
joc neinspirat, prost
realizat, cu oponenţi repetitivi şi previzibili, prin niveluri lipsite de
surpriză şi idee, a devenit prin poezie vizuală revelaţia unui adevăr: aceste
lucruri sunt cotidiene, indiferent de sistem.
Profitând de o publcitate mincinosa şi penibila („Fascinating and unusual storyline,
superb visual effects, including post-effects, distinctive and lively
characters, due to new DS2 engine the game introduces a high level of details
and realism, realistic physics engine and sophisticated AI system” my ass), You
Are Empty a generat un tort oarecum vandabil ca suport al unei cireşe de o
excepţională calitate artistică şi expresivă, pârguită la căldura gândului unor
oameni care chiar au ceva de spus. Astfel, a apărut un joc rusesc aparte, ce
iese clar în afara paradigmei („unde pune rusul mâna iese ori inginerie,
ori artă, niciodată amândouă...”), pentru că pune pe prima în slujba celei de-a
doua, prin puterea metaforei.
Am dus până la capăt jocul You Are Empty pentru că sunt un prost cu simţul
umorului, pasionat de artă şi istorie, sensibil.
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
.jpg){kind=spacer}
