Gamers Zone - Overlord

Stăpânul lichelelor

Ca orice român verde si respectabil  al  Gamers Zone , am deschis PC-ul cu gânduri mari. Prima dată le voi măcelări turmele, iar mai apoi le otrăvesc fântânile şi le incendiez grânele. După atâta muncă, puţin sport nu strică, aşa că la desert le voi fugări puţin femeile prin munţi. Zis şi făcut. Părăsesc turnul, îmi chem lighioanele, fac doi paşi şi mă trezesc în mijlocul unei turme de oi. Măi să fie, parcă mi-au ghicit gândurile. A sosit Paştele, fetelor, lăsaţi toţi mieii să vină la mine şi nimeni nu va păţi nimic! N-au vrut. Cu atât mai bine, în turn am o nevastă gravidă şi sărăcuţa tare tânjeşte după niţică păstrămioară de berbec. Asmut trei cârcâieci pe cârlanul nervos care-mi sare la gât într-o încercare disperată de a-şi apăra nevoile şi  neamul. Şi păşunea. Hehehe, nici n-a apucat să behăie jivina. Cu berbecul ieşit din peisaj, turma dezorganizată n-are nicio şansă. Mieii mor în tăcere. Adio, blânde creaturi ale pajiştii… Puţin mai încolo, două putori de halflingi sforăiau încetişor într-un lan de grâu. Uite-i cum dorm. Parcă-s doi îngeraşi, scumpii de ei. Atât de nevinovaţi, atât de neprihăniţi. Ce ştiu ei de pensia alimentară, de ratele la bancă sau de bunicul cu Alzheimer… Dormiţi în pace, puşlamalelor, dormiţi în pace, n-o să vă trezească nimeni. Ca să mă asigur că nu-i deranjează vreun cosaş mai zelos, am dat foc lanului… Muahahahahaha!!!

Fluierând satisfăcut, am luat-o la pas spre un sătuc din apropiere unde cunosc o văduvă care mă angajează din când în când să-i sperii copiii. O fi acasă? Până să intru în sat, nimicesc fără milă câţiva bostani neobrăzaţi şi mă lupt pe viaţă şi pe moarte cu vreo zece ciuperci însetate de sânge. Data viitoare să vă daţi la o parte din calea mea, putorilor. Şi să nu vă mai îmbrăcaţi în portocaliu, că turbez! Fermierul Bob mă întâmpină şi, după ce-mi mulţumeşte cu lacrimi în ochi că l-am salvat de bostanii care plănuiau să-i ia gâtul, mă roagă să-l scap de câţiva pitici care i-au luat cămara ostatică. Bă, eşti sigur că vrei asta? Bineeeee. Îmi trimit lighioanele să rezolve problema. În câteva secunde halflingii dispar şi, odată cu ei, şi jumătate din bordeiul lui Bob. Mulţumit, vecine? Săru’mâna, boierule, şi nu-ţi face griji pentru acoperiş, îmi place să dorm sub cerul liber şi aveam de gând să-l dărâm chiar eu cu mâna mea. Aşa m-ai scutit de o treabă. Şi cine are nevoie de pereţi pe căldura asta?

Mai e puţin până la asfinţit şi, cum nelegiuirile nu se înfăptuiesc singure, o iau la goană spre sat. Cum trece timpul când te distrezi... Gâfâind, ajung în sat şi-mi julesc nasul încercând să trec printr-o poartă care a avut obrăznicia să nu se deschidă nici după ce am ciocănit politicos cu barda. De-abia ce apuc să mă dezmeticesc şi de pe metereze mă strigă doi nătăfleţi. Cutezaţi să vorbiţi, viermilor? Pe vremea răposatului n-aţi fi îndrăznit să ridicaţi frunţile din ţărână, nepricopsiţilor! Clar, cineva îşi bate joc de ei mai crâncen decât a făcut-o Ăl Bătrân. Să fie oare... nu, n-are cum, parcă licheaua i-a salvat de sub jugul fostului. Sau poate... MEEEEELVIIIIIIIIIIN!!!!!!!!

- Cioli… Cioli… CIOLIIII!!!!!

- Ha? Cine îndrăzneşte? ÎN GENUNCHI, MIŞELULE, CĂ TE SPINTEC! A, şefu’, tu erai... scuze!

- No, îl scrii?

- Ce să scriu, mă?

- Overlord

- Overlord?… Aaaaa, Overlord… pentru o clipă crezusem… nu contează. Da, mă apuc imediat!

Derbedeus Ex Machina

Deci, da! Ăl Bătrân e mort. O mână de eroi nepereche l-au băgat în mormânt pe amărât. I-au prădat turnuleţul şi i-ar fi siluit şi nevasta dacă aceasta nu ar fi fugit cu un cavaler libidinos din împărăţia vecină. Văzându-se scăpaţi de urgia diavolească, oamenii din regat au răsuflat uşuraţi şi s-au pus pe chefuit. Când şi-au revenit din mahmureală şi au dat să se întoarcă liniştiţi la treburile lor, ia-o de unde nu-i. Liniştea. Eroii s-au metamorfozat subit în nişte derbedei de primă clasă. Melvin, starostele halflingilor, s-a închis în bucătărie şi nu mai vrea (la cât de gras e, eu cred că de fapt nu mai poate) să iasă de acolo nici în ruptul capului. Nevoiţi să-i umple hămesitului stomacul cel fără de fund, piticuţii cei simpatici au pus mâna pe furci şi topoare şi s-au dedat jafului şi omorurilor, amărându-i pe sătenii din Spree mai mult decât o făcuse însuşi Tartorul cel mare. În Heaven’s Peek, William paladinul neprihănit, apărătorul dreptăţii şi ocrotitorul celor nevoiaşi, s-a transformat într-un fustangiu notoriu şi se destrăbălează fără pic de ruşine cu o muieruşcă fluşturatică lăsându-şi supuşii în ghearele unei molime care-i seceră ca pe muşte. Eroul dwarf e un zgârcit fără pereche, iar Oberon, fătălăul elf cu urechi ascuţite, trage la aghioase într-o scorbură în timp ce pădurea se duce încetişor pe apa sâmbetei şi inorogii carnivori devorează pe oricine îndrăzneşte să le încalce teritoriul. Cu aşa cârmuitori, nu e de mirare că fermierul Bob mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi că i-am ars cocioaba şi l-am „scăpat” de bostanii ce i-ar fi ajutat pe micuţi să iasă cu zile din iarnă…

În concluzie, turnul răposatului Overlord zace în ruine, iar oamenii sunt mai nefericiţi ca oricând şi încep să ducă dorul vremurilor când erau jefuiţi de vechiul lor stăpânitor. El era unul, Ei sunt mai mulţi. Nu se ştie căror zei întunecaţi au adus rugi, căci în ruinele reşedinţei Decedatului zace lipsit de cunoştinţă un individ suspect. Lighioanele rămase fără stăpân îl readuc în simţiri cu o găleată de acid şi, după o clipă de gândire, îl proclamă domn şi stăpânitor peste dărăpănătura de turn şi domeniul anexat lui, cu speranţa că va fi în stare să restabilească ordinea şi disciplina şi să-i redea regatului notorietatea de altădată… Noi, jucătorii, suntem „aruncaţi” în cizmele de oţel ale noului tartor şi suntem însărcinaţi cu nimicirea pungaşilor care asupresc poporul în locul nostru.

Hmm. Ăştia vor să îi salvez de ăia care i-au salvat de Ăla care-i chinuia. Le dau eu salvare!!! HA! HAAAAA!

Mda, iar am accese de megalomanie şi uit de articol. Overlord este o parodie foarte reuşită a tuturor romanelor fantasy şi a jocurilor RPG unde Făt Frumos primea întotdeauna apă rece de la sacagiul corb, se alegea cu fata şi îmbătrânea fericit într-un palat, în timp ce zmeul murea de sete şi locuia cu părinţii până la adânci bătrâneţi. E vremea răzbunării, cum ar zice jupânul Zmeu, căpăcit de Greuceanu pentru a mia oară.

Nu contează cât de mare-ai turnul, important e câţi elfi prăpădeşti

Ca proaspăt Overlord, ai cinci obiective principale. Fii rău, nimiceşte-ţi rivalii, recuperează-ţi acareturile şutite de eroi, însoară-te şi „tunează-ţi” turnul. Nu eşti un sclav oarecare, deci nu va trebui să treci la treabă de unul singur. Vei fi însoţit în permanenţă de „minionii” tăi, o adunătură pestriţă de jivine turbate, care trăiesc şi mor la ordin.

Trebuie să ştiţi că turnul cel negru ca smoala înseamnă mai mult decât locul unde te odihneşti după nelegiuirile istovitoare de peste zi. O forjă îţi stă la dispoziţie zi şi noapte. Paradoxal, deşi stai lângă o fierărie, arsenalul „overlordesc” e destul de sărăcăcios. O bardă, o săbiuţă şi un buzdugan nu sunt exact singurele arme cu care aş vrea să înfrunt o armată de eroi cătrăniţi. Bine măcar că se pot modifica la forjă şi nu vor rămâne scobitorile jalnice de la început. Şi, oricum, de aia ai sclavi, să nu fii nevoit să stai în prima linie în cazul unei lupte. Când rămâi fără duşmani, îţi poţi face unii în temniţa dotată cu o „miniarenă”, iar când rămâi fără inspiraţie, poţi vizita apartamentul personal unde nevestica de-abia aşteaptă să se ocupe de turn. Nu vă gândiţi la prostii, pezevenghilor, în „honeymoon suite” mergi când vrei să mai pui o giruetă pe turn sau să mai trânteşti câte-o statuie în faţa porţii.  

Însurătoarea sună şi ea bine, mai ales că doar un Overlord însurat îşi permite să înceapă lucrările la turnuleţ, deci împuşti doi iepuri deodată. Frumos din partea producătorilor că nu ne-au băgat pe gât o singură satanistă urâtă ca noaptea, ci ne-au dăruit două domniţe frumoase ca nişte cadre. Urât din partea lor că nu ne lasă să le păstrăm pe amândouă. Cine-a mai văzut Overlord fără harem? În fine, pe lângă faptul că o să căpătaţi un motiv serios să vă întoarceţi „acasă”, nevesticile oferă upgrade-uri (doar estetice din păcate) pentru turn şi, cel mai important, îţi vor antrena minionii.

Artefactele sunt altă poveste. Dacă nevasta vine la tine, artefactele trebuie căutate. Odată găsite şi „alipite” turnului, se vor grăbi să-ţi ofere o grămadă de bonusuri şi patru vrăji indispensabile, care pot fi upgradate de alte artefacte. Bonusurile se întind de la punctele de viaţă până la numărul maxim de minioni pe care-i poţi căra după tine, deci va trebui să vă faceţi o prioritate din recuperarea tuturor artefactelor.

Overhorde

Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlul acestui game , adevăratele stele ale spectacolului sunt dihăniile pe care le ai în subordine. Sunt mici, sunt rele, sunt multe şi sunt vopsite în patru culori , iar tu eşti tata lor. Soldaţi, cărăuşi, doctori, ingineri, ninja, treaba lor e să-ţi urmeze fiecare comandă şi să-ţi satisfacă fiecare moft, oricât de stupid ar fi el. Doar eşti Overlordul lor iubit, ce mama mă-sii!!! Când am spus că-ţi ascultă fiecare ordin, n-am exagerat. Nu vor pregeta să se arunce cu capul înainte în forjă dacă asta îl va ajuta pe conducătorul lor iubit să-şi făurească o sabie sau o armură mai specială.

Îl mai ţineţi minte pe vecinul isteţ care împarte sarcini păcălicilor ieşiţi la curăţenia de primăvară? E şi el un mic Overlord. L-aţi văzut cum arăta cu degetul o crenguţă uscată şi zece lingăi se băteau s-o ridice?  Ovelord, vă spun!!!! Degetul este unica unealtă de care un Overlord are nevoie şi Triumph a înţeles perfect acest lucru. Ţi s-a pus pata pe cârciumarul care n-a vrut să-ţi dea de băut pe datorie? Îl selectezi cu SHIFT şi, cu un clic de mouse (scurt sau lung, depinde câţi cârcâieci ai de gând să-i arunci nefericitului pe cap) îţi trimiţi clica să-i facă felul. Pentru a manipula o serie de obiecte din decor, va trebui să procedezi la fel. Câteodată drumul ales de minioni nu e cel mai potrivit, aşa că va trebui să-i ţii mai din scurt şi să le indici exact pe unde să calce. Cu ambele butoane apăsate, mişti mouse-ul în direcţia dorită şi armata va urma exact ruta indicată. Ia ceva timp până te obişnuieşti, dar nici vecinul de care vă povesteam mai sus nu s-a născut cu un deget magic. În mod ciudat, Overlord este unul dintre puţinele action-uri „de consolă” care se joacă mai bine cu mouse-ul şi tastatura decât cu un gamepad.

Cu excepţia celor albaştri, toţi minionii se comportă exact ca verii lor îndepărtaţi, gremlinii, şi mor pe capete dacă nimeresc în vreo băltoacă, oricât de mică şi neînsemnată ar fi ea, deci va trebui să fiţi foarte atenţi unde-i trimiteţi. Verzulii sunt imuni la otrăvuri, pot „împrospăta” aerul atins de emanaţiile otrăvitoare şi iubesc atacurile pe la spate (vă dau un sfat gratuit: folosiţi-i doar împotriva inamicilor masivi). Minionii roşii sunt nişte piromani de mâna întâi, dar când stăpânul le-o cere, se pot juca şi de-a pompierii. Haimanalele maronii dau cu pumnul ca nimeni alţii, iar cei albaştri pot învia morţii şi sunt extrem de eficienţi atunci când îi asmuţim asupra creaturilor magice imune la damage-ul normal (cum ar fi fantomele elfilor).

„Fobiile” şi „fetişurile” creaturilor, combinate cu obstacolele naturale din peisaj, dau naştere unor puzzle-uri cel puţin interesante. De exemplu, într-un dungeon, în mijlocul unei bălţi zace un spawning point de unde ai putea recolta un regiment de maronii dacă amărâţii nu s-ar îneca în primele secunde de viaţă. Din întâmplare, eşti însoţit de câţiva monstruleţi albaştri care, după cum ştiţi, înoată ca vidrele şi sunt nişte adevăraţi maeştri în străvechiul meşteşug al necromanţiei. Vă las pe voi să faceţi conexiunile...

Lord of the Gremlins

Pentru nişte creaturi a căror singură ocupaţie e să te asculte orbeşte, producătorii jocului le-au înzestrat cu o inteligenţă (artificială) peste medie. Nu sunt ei nişte Einsteini cocoşaţi şi cu urechi lungi, dar în majoritatea cazurilor au o şmecherie sau două puse deoparte pentru situaţiile roz sau mai puţin roz. În primul rând, îi duce mintea să culeagă de pe jos armele inamicilor răpuşi şi să se folosească de ele. Diferenţele dintre un animăluţ gol cum l-a făcut mă-sa şi un Conan miniatural cu platoşă groasă de patru degete şi un săbioi de două ori cât el sunt semnificative, aşa că aveţi tot interesul să-i ţineţi cât mai mult în viaţă pe cei echipaţi corespunzător.

Când nu se luptă (mint, şi când se bat), minionii sunt nişte adevăraţi bufoni. E imposibil să-ţi păstrezi o faţă serioasă de Overlord cu scaun la cap când îi vezi cum se reped ca nişte disperaţi spre oaia căreia i-ai pus gând rău. Sau când, îmboldiţi de voi către o masă, dau năvală la bere, dansează ca nişte posedaţi şi se uşurează în stânga şi’n dreapta. Sau când îşi confecţionează coifuri din bostani… Sau… nu mai am timp şi nici spaţiu să pomenesc giumbuşlucurile făcute de animăluţele ăstea, însă imaginaţi-vă că pe platourile de filmare al lui The Lord of the Rings au dat năvală jivinele din Gremlins şi cei de la Triumph au fost acolo şi au filmat totul.

Deşi producătorii i-au pus eticheta action/RPG, spre final acest game  prinde un puternic miros de RTS. La început, când minionii sunt puţini, goi puşcă şi nevinovaţi, nu te gândeşti de două ori înainte să-i trimiţi grămadă la o moarte sigură. Creaturile nevinovate care umblă brambura prin peisaj îţi asigură o sursă inepuizabilă de esenţă vitală, aşa că nu-ţi va fi greu să-i înlocuieşti pe amărâţii căzuţi la datorie. În plus, în primele ore de joc rareori ajungi să controlezi mai mult de două tipuri de creaturi, deci tactica „pe ei, pe ei, pe mama lor!” este cea mai potrivită alegere. Dar, dacă vă amintiţi ce v-am spus mai devreme, animăluţele au bunul obicei de a recicla armele şi armurile lăsate în urmă de duşman. Puţin mai încolo, când duşmanul începe să te ia în serios, nevoile cresc şi ele. Minionii în pielea goală nu mai fac faţă (doar îi trimiţi la luptă, nu la fu... ste) şi veţi avea nevoie de o hoardă înarmată până în dinţi. Deci va trebui să-i menţineţi în viaţă pe cei  echipaţi corespunzător şi să profitaţi la maximum de abilităţile lor speciale şi, cel mai important, va trebui să-i faceţi să lucreze în echipă, ceea ce necesită oareşce talente de tactician şi o oarecare dragoste pentru genul RTS.

Rău. Mai rău. Scaraoţchi.

Eh, m-am luat cu vorba şi m-am îndepărtat de subiect. Vă ştiu eu pe voi, puşlamalelor, cum v-au strălucit ochişorii când aţi aflat că puteţi bumbăci creaturile nobile ale pădurii şi puteţi ţine poporul mai puţin nobil sub papuc. Şi eu am fost la fel, dar pe parcurs m-am transformat în Overlord-ul din poveştile populare, care cu un ochi râde şi cu unul plânge. Deh, nu le poţi avea pe toate. Scenariştii mă obligă să-i vânez până la unu pe pungaşii care îndrăznesc să-mi asuprească supuşii fără să-mi ceară voie. Sigur, dacă ar fi venit la mine şi m-ar fi rugat frumos, i-aş fi lăsat cu cea mai mare plăcere. Mi-e tare greu să iau singur pielea de pe atâtea şi atâtea spinări. Dar mă iau cu vorba şi uit să vă spun esenţialul. Deci scenariştii mă trimit la vânătoare de ero(r)i fără să se gândească la sufleţelul meu negru ca păcura. Dacă duşmanul duşmanului meu este de fapt prietenul meu, asta mă face oarecum fârtatul prostimii, nu? Yeah, right! Staţi voi, cârnaţilor, să-mi rezolv problemele şi apoi să vedeţi silnicii. Din fericire, până să scăpăm lumea de cei patru nelegiuiţi, avem nenumărate ocazii să ne dăm arama pe faţă, iar dacă le ratăm nu-i nicio problemă, ne putem crea unele. De exemplu, fără niciun motiv puteţi sări la gâtul „trecătorilor” nevinovaţi. Nu vă faceţi griji că omorâţi un NPC important sau că veţi rămâne fără supuşi, deoarece NPC-urile şi monştrii au bunul (câteodată prostul... apar câteva probleme cauzate de respawn) obicei de a se „respawna” când ne întoarcem în turn.

Însă există şi câteva quest-uri secundare care ne pot face să ne simţim cu adevărat malefici. La un moment dat oamenii din Spree mă imploră să recuperez mâncarea „rechiziţionată” de Melvin Underbelly. Haleala am găsit-o, însă chiar trebuie să o dau înapoi? Pana mea, sunt cantină sau cel mai al naibii ticălos pe care l-a văzut pământul? Dacă voiam să hrănesc mii de guri, făceam câţiva copii sau mă jucam Pharaoh. Oare ce s-ar întâmpla dacă i-aş lăsa să moară de foame şi mâncarea aş trimite-o în turn să putrezească?  Nu era o decizie chiar atât de grea, dar totuşi am făcut o pauză de o ţigară. O greşeală fatală, am ieşit din personaj pentru o clipă şi, fără să mă gândesc, le-am dat-o înapoi. Cică mă respectă. Ce??? Adică toporul de un chintal, armura neagră ca noaptea şi ochii ăştia pătrunzători nu impun destul respect, vă mai trebuie şi mâncare, leşinaţilor? Am pierdut ceva timp (ultimul checkpoint era cam depărtişor), dar am refăcut quest-ul şi le-am luat mâncarea de la gură. Wee! Viaţă în plus. Şi corupţie. No, aşe!

Cum Overlord este un game  liniar, modul în care veţi rezolva micile quest-uri secundare nu are prea mare impact asupra evenimentelor importante. Se întâmplă mai mult chestii minore, dar care îţi dau un sentiment plăcut de împlinire. Armura capătă un aspect fioros, oamenii o iau la fugă când te văd, măscăriciul din turn îţi cântă faptele de „vitejie”… chestii de genul. Faptele rele îţi cresc corupţia, cele bune o scad. Singura diferenţă (care contează la nivel de gameplay) între Talpa Iadului şi Pâinea lui Dumnezeu sunt upgrade-urile finale ale celor patru vrăji care variază în funcţie de nivelul corupţiei.  

Am zis „liniar”, nu? Nu trebuie să vă speriaţi prea tare. Obiectivele sunt astfel plasate încât de cele mai multe ori va trebui să vă întoarceţi în locurile deja vizitate pentru a descoperi un indiciu. De exemplu, urmărirea lui Oberon a ajuns într-un punct mort. Un bazinaş meschin mi-a speriat băieţii şi, ca urmare, a trebuit să-mi iau lumea în cap şi să plec în căutarea cuibului albăstruilor. Într-un final, i-am descoperit, dar nu m-am întors imediat la slăbănogul de Oberon căci a apărut altceva de făcut… Designerii de la Triumph au dat dovadă de foarte mult bun simţ şi talent, chiar dacă n-au reuşit să ne ofere libertatea absolută, măcar ne-au dat iluzia ei…

Fabula Temniţei

Nu pot să cred că m-am abţinut atâta timp fără să pomenesc de Molyneux şi al lui Dungeon Keeper. Nu-i nimic, îmi scot pârleala acum când vă spun că, dacă ideea de bază a jocului a fost „extrasă” din Dungeon Keeper, Triumph Studios au împins lucrurile şi mai departe şi au creat un engine grafic care miroase de la o poştă a Fable. Grafica este superbă şi, asemenea celei din Fable, nu se remarcă printr-un fotorealism exagerat, ci mai degrabă prin personalitate, prin atmosfera de basm pe care-o degajă. Overlord beneficiază de o sonorizare excelent realizată. Muzica reuşeşte să te „înfigă” adânc în peisaj, iar voice acting-ul... ei bine, dacă replica nu e amuzantă, vocea care ţi-o şopteşte la ureche o transformă în cel mai haios lucru pe care l-ai auzit.

Din păcate, nu e totul doar lapte şi fiere (nu pot zice „miere”, mierea e un aliment rezervat doar celor buni) pe moşia Overlord-ului. Din când în când, micile probleme ale schemei de control şi un clic micuţ scăpat din greşeală, sau o mişcare involuntară a mouse-ului exact în cel mai nepotrivit moment, îţi pot „determina” jumătate din armată să se mute pe veşnicele tărâmuri ale vânătorii. Dacă e jumătatea echipată, presimt că vor zbura câteva smocuri de păr... Dar cu puţină atenţie, problemele de genul ăsta n-ar trebui să apară prea des… Foamea de resurse ar fi încă un păcat al Overlord-ului.  

Stăpâne, stăpâne, mai joacă şi mâine!

Da, trebuie să fii rău. Nu, n-o să ajungi în iad dacă-l termini de două ori. Nu e genul acela de răutate. În cazul unei supradoze, nu vei simţi nevoia să pui mâna pe puşcă şi să-ţi ciuruieşti părinţii sau şeful care te bate la cap de o jumătate de oră să nu scrii mai mult de patru pagini (Rzarectha, nu scapi! Termin cu ăsta şi mă apuc de Manhunt!!!). Mai degrabă te va apuca o poftă subită să-i furi sandvişul colegului de bancă şi să fugi cu el prin clasă râzând malefic. În cel mai rău caz, îţi vei învăţa papagalii să înjure şi-i vei purta peste tot cu tine. Nu e exagerat de original (Pickmin, cineva?), dar e amuzant, e proaspăt, e relaxant, e pentru toată lumea şi, cel mai important, „e de râs”. Nu-l rataţi cu niciun preţ.

Sistem folosit pentru testetare :

Procesor : AMD Dual Core 5200+ 2,71 GHz

Memorie (RAM) : 2048 mb

Placa Video : XFX Geforce 8600GT XXX Edition 256 mb

Nota Joc : 8,4